A doua stare a Acatistului Bunei Vestiri | 2026
Vă oferim spre ascultare a doua stare din Acatistul Bunei Vestiri, una dintre cele mai frumoase cântări de laudă dedicate Maicii Domnului în tradiția Bisericii Ortodoxe.
Înregistrarea a fost realizată aseară la Chilia Buna Vestire – Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos.
Acatistul este rostit în mod deosebit în timpul Postului Mare, când în multe Biserici se cântă pe rând cele patru stări ale acestui imn închinat Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Bucură-te, Mireasă nenuntită!
Lucrarea de zidire a Chiliei Sfinţilor Atanasie şi Chiril din Sfântul Munte Athos este posibilă prin jertfa şi dragostea ctitorilor şi binefăcătorilor.
Orice dar, fie mic sau mare, este o cărămidă aşezată la temelia acestui locaș de rugăciune. Prin ajutorul dumneavoastră, Chilia va putea fi ridicată şi va deveni un loc unde zilnic se vor înălţa rugăciuni pentru lume şi, în chip special, pentru binele poporului român. Detalii aici.
