Bucătarul pe care oamenii îl disprețuiau, dar pe care Dumnezeu l-a arătat în Rai

Într-o mănăstire trăia odinioară un monah simplu, pe nume Eufrosin. Nu era cărturar. Nu avea vreo ascultare care să-l facă văzut înaintea oamenilor. Zi după zi stătea la bucătărie, în căldura focului, pregătind hrana fraților.

Și tocmai pentru această ascultare smerită era uneori disprețuit, batjocorit și ocărât. Eufrosin însă nu răspundea. Nu se plângea. Nu căuta să arate nimănui cine este. Își făcea ascultarea cu smerenie, socotind că nu oamenilor le slujește, ci lui Dumnezeu.

Viețile Sfinților spun atât de frumos despre el: „Slujea nu ca oamenilor, ci ca lui Dumnezeu, cu mare smerenie și supunere.”

În aceeași mănăstire viețuia un preot care se ruga stăruitor lui Dumnezeu să-i arate bunătățile pregătite celor care Îl iubesc. Într-o noapte, Dumnezeu i-a împlinit rugăciunea. Preotul s-a văzut într-o grădină de o frumusețe negrăită. Era Raiul. Dar acolo a avut parte de o mare surpriză. Printre frumusețile Raiului se afla tocmai Eufrosin, bucătarul mănăstirii. Omul pe lângă care poate trecuse de atâtea ori fără să vadă nimic deosebit.

— Frate Eufrosine, nu cumva acesta este Raiul?

— Așa este, părinte, Raiul lui Dumnezeu este.

Preotul l-a rugat să-i dea și lui ceva din bunătățile acelei grădini. Atunci Eufrosin a luat trei mere și i le-a dat. În clipa aceea s-a auzit toaca pentru Utrenie. Preotul s-a trezit. Credea că totul fusese doar o vedenie. Dar când și-a întins mâna, a găsit cele trei mere primite de la Eufrosin, răspândind o mireasmă minunată.

A alergat la Biserică. Iar acolo, la rugăciunea de dimineață, se afla Eufrosin. Același bucătar smerit. Același om pe care ceilalți îl vedeau zilnic lângă foc și printre vasele bucătăriei.

Întrebat despre cele petrecute în timpul nopții, Eufrosin a mărturisit cu smerenie că el îi dăduse cele trei mere.

Când frații au aflat minunea, au alergat să-l cinstească. Dar era prea târziu. Eufrosin plecase. Cel care răbdase ocările oamenilor nu a putut răbda laudele lor.

A fugit din mănăstire și s-a ascuns, pentru ca slava oamenilor să nu-i răpească smerenia pe care o agonisise înaintea lui Dumnezeu. Iar merele au fost împărțite fraților și, potrivit Vieții Sfântului, au adus și vindecare celor bolnavi care au gustat din ele.

Poate că aici se află și cea mai frumoasă învățătură a vieții Sfântului Eufrosin:

Noi vedem ascultarea unui om. Dumnezeu vede inima cu care o face.

Noi vedem bucătăria, fumul, osteneala și o viață care pare neînsemnată. Dumnezeu poate vedea, în aceeași viață, un om vrednic de Rai.

Nu locul în care slujim ne face mari înaintea lui Dumnezeu, ci dragostea, smerenia și credincioșia cu care împlinim ceea ce ne-a fost încredințat. Și poate că lângă noi trăiesc oameni pe care lumea nu-i observă, dar ale căror nume sunt cunoscute foarte bine în Cer.

Cuvioase Părinte Eufrosin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cuviosul Eufrosin Bucătarul este prăznuit la 11 septembrie.