Când nu te mai suporți pe tine: cum mai iubești?
Articole duhovniceşti

Când nu te mai suporți pe tine: cum mai iubești?

1 min citire

Întrebare:

Am câteva nelămuriri: cum să iubim pe aproapele ca pe noi înșine, dacă atunci când îmi văd neputința, nimicnicia și firea căzută ajung să mă disprețuiesc pe mine însumi? Cum mai pot, în această stare, să iubesc cu adevărat pe aproapele și să împlinesc porunca Domnului?

De asemenea, dacă Domnul Se descoperă omului, după cum spun Sfinții Părinți, prin mila Sa – dăruind uneori căldura Duhului Sfânt, dulceața rugăciunii, pacea și lumina – iar apoi aceste daruri se retrag, cum trebuie să înțelegem această lucrare a Lui?

Vă mulțumesc frumos și iertați  

Părintele Paisie răspunde:

Sfinții Părinți nu ne învață să ne urâm, ci să ne smerim.

Când omul își vede căderea și neputința, dar nu deznădăjduiește, ci strigă: „Doamne, miluiește-mă!”, atunci începe adevărata iubire- și față de sine, și față de aproapele.

De aceea spune Domnul: „să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”- adică cu milă, cu răbdare, cu îngăduință, așa cum suntem și noi răbdați de Dumnezeu.

Iar retragerea Harului nu este părăsire, ci pedagogie dumnezeiască: ca să învățăm smerenia, să nu ne bizuim pe simțiri, ci să-L căutăm pe Dumnezeu cu credință statornică.