Ce se sărbătorește de Înălțarea Sfintei Cruci?

În fiecare an, la 14 septembrie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Înălțarea Sfintei Cruci, cea mai veche și mai importantă sărbătoare închinată Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos.

Din punct de vedere istoric, sărbătoarea amintește două mari evenimente.

Primul este aflarea Sfintei Cruci la Ierusalim, în vremea Sfântului Împărat Constantin cel Mare și a mamei sale, Sfânta Împărăteasă Elena, în jurul anului 326. Câțiva ani mai târziu, la sfințirea Bisericii Sfântului Mormânt, ridicată pe locul aflării Crucii, episcopul Macarie al Ierusalimului a înălțat lemnul cel de viață făcător înaintea mulțimii, pentru ca toți credincioșii să-l poată vedea și cinsti. Acest moment al înălțării solemne, petrecut la 14 septembrie 335, a rămas legat de data praznicului de astăzi.

Al doilea eveniment este întoarcerea Sfintei Cruci la Ierusalim, după ce fusese luată de perși. Împăratul bizantin Heraclie a recuperat-o în secolul al VII-lea, iar Sfânta Cruce a fost din nou înălțată solemn înaintea credincioșilor.

Dar praznicul nu este doar amintirea unor evenimente istorice.

În această zi, Biserica ne pune înainte Crucea lui Hristos ca semn al mântuirii și al biruinței asupra păcatului și a morții. Ceea ce pentru lume părea instrument al rușinii și al morții a devenit, prin Jertfa Mântuitorului, semnul iubirii lui Dumnezeu față de om și al Învierii.

De aceea, creștinul nu cinstește Crucea despărțită de Hristos, ci se închină Celui Care S-a răstignit pe ea pentru mântuirea lumii.

Înălțarea Sfintei Cruci este zi de post, indiferent în ce zi a săptămânii cade, pentru că ne amintește în chip deosebit de Patimile și moartea Domnului.

Crucea ne amintește însă și de propria noastră chemare: să ne purtăm crucea cu credință, răbdare și nădejde, urmându-L pe Hristos. Pentru creștin, Crucea nu se termină la Golgota. Dincolo de Cruce se află Învierea.