Crucea nu este idol

Am cercetat și am lămurit învățătura Sfintei Scripturi despre cuvântul lui Dumnezeu. Am văzut, scris negru pe alb, că descoperirea și cuvântul lui Dumnezeu se cuprind în Sfânta Scriptură și în Sfânta Tradiție. Mai mult, Sfânta Scriptură ne strigă și ne poruncește să ținem și să păstrăm nu numai ceea ce este scris, adică Biblia, dar și ceea ce s-a predat prin viu grai de la Mântuitorul la Apostoli, și de la Apostoli la Părinții Bisericii, adică predania.

„Țineți predaniile!…” (I Cor. 11, 2; II Tes. 2, 15). Acesta e glasul Bibliei și al Bisericii.

Ereticii, deși se laudă că se țin de Biblie, nu ascultă acest glas. Ei, dimpotrivă, se răzvrătesc împotriva Bibliei și strigă: Jos predaniile!… Nu vă mai țineți de tradiție!… În felul acesta, ei se arată în văzul tuturor că sunt rătăciți, deci eretici.

Altă învățătură creștină ortodoxă atacată de eretici este cea despre sfânta Cruce.

Ereticii, orbiți de litera legii ca și fariseii, arată un zel deosebit în lupta pe care au declarat-o Sfintei Cruci. Își închipuie că abia ei, de ieri de alaltăieri, au descoperit învățătura cea adevărată despre Cruce și de aceea îndrăznesc să spună, fără să se rușineze, că Sfânta Cruce este „idol”, „semnul fiarei”, „spânzurătoare”, „bună pentru foc” și altele.

Ca eresul lor să fie întărit și crezut, aleargă – ca de obicei – la Biblie. În Sfânta Scriptură se spune: „Să nu-ți faci chip cioplit și niciun fel de asemănare cu cele ce sunt în Cer, să nu te închini lor, nici să slujești lor” (Ieș. 20, 4-5). Crucea e idol, spun ereticii, și porunca ne oprește să ne închinăm la idoli, deoarece: „Slujirea idolilor este lucru deșert: un copac tăiat din pădure, făptură de meșter, sculptat cu dalta, înfrumusețat cu aur și cu argint, întărit cu cuie și cu lovituri de ciocan, ca să nu se clatine…” (Ier. 10, 3-4).

Întemeiați pe aceste cuvinte biblice, ereticii predică mereu că Sfânta Cruce este idol și deci trebuie înlăturată din Biserică, de pe cupole, de pe cununile mirilor, de pe mesele judecătorilor, din cărți și din casele creștinilor.

Ca să răspundem învățăturilor amăgitoare ale ereticilor, trebuie mai întâi să ne lămurim ce este un idol, apoi să vedem dacă Sfânta Cruce îndeplinește condițiile unui idol sau nu.

Idolul este un chip cioplit, despre care păgânii cred că este Dumnezeu. În vechime – la unele popoare păgâne și astăzi –, întâlnim o mulțime de zei făcuți din lemn, piatră, fier, argint și aur, la care se închinau și aduceau jertfe de animale, păsări, mâncăruri și oameni, socotind că aceste chipuri sunt însuși Dumnezeu. În întunecarea minții și în împietrirea inimii lor, păgânii nu mai cunoșteau pe Dumnezeu cel adevărat și se închinau la idoli. Făceau idoli din soare, din lună și din stele, apoi din animale, păsări, arbori și oameni. De aceea au fost trimiși de Dumnezeu profeții, să lumineze mințile și să miște inimile oamenilor, ca să se trezească și să nu se mai închine la chipuri cioplite, adică la niciun fel de plăsmuiri ale celor care sunt în cer (soare, lună și stele) sau pe pământ (arbori, păsări, animale și oameni).

Care dintre creștini a spus vreodată că Sfânta Cruce e Dumnezeu? Cine a făcut din Sfânta Cruce idol? Cine a înlocuit închinarea la Dumnezeu cu închinarea la Cruce?… Nimeni!

Proorocii ne opresc pe bună dreptate să ne închinăm la copacii din pădure și la chipurile cioplite de oameni, că doar nu acestea sunt Dumnezeu. Dar ei nu opresc cinstirea obiectelor sfinte din Templul Domnului. Dimpotrivă, același prooroc, Moise, care a oprit cel dintâi închinarea la idoli, a zidit cortul sfânt, cu Altarele, podoabele, veșmintele și odoarele lui sfinte (Ieș. 25-28), și a hotărât pedeapsa cu moartea pentru cei ce le batjocoresc. Același prooroc a făcut din lemnele pădurii stâlpi pentru Templu și obiecte de cinste…

Noi creștinii nu facem idol (dumnezeu) din Cruce. Noi o cinstim pentru că a fost aleasă și purtată de Mântuitorul în drumul spre Golgota „pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire”…

Noi creștinii ne închinăm în fața Crucii, nu la Cruce. Noi creștinii respectăm Crucea pentru că ea este simbolul suferinței mântuitoare și Altarul de jertfă al Mântuitorului; pentru că Crucea a fost sfințită prin Sângele Domnului, care ne curăță de toate păcatele (I In 1, 8); pentru că Sfânta Cruce e mijlocul împăcării cu Dumnezeu, semnul mântuirii, podoaba Bisericii și steagul de luptă și de biruință al creștinilor; pentru că Iisus Hristos ne poruncește să luăm crucea și să-L urmăm până la moarte; pentru că Apostolul Pavel ne vorbește despre „dușmanii Crucii”; pentru că Sfânta Scriptură nu spune nicăieri că Sfânta Cruce ar fi „idol”, „spânzurătoare”, „semnul fiarei”, sau alte cuvinte de ocară despre ea. Astfel de cuvinte spun despre sfânta Cruce numai ereticii, adică acei oameni „care învață totdeauna și nu pot ajunge niciodată la cunoașterea adevărului” (II Tim. 3, 7).

Sursa: Pr. Prof. Ilarion Felea, Ereticii și rătăcirile lor doctrinare, Colecția „Clasici ai teologiei românești”, 1999.