
Cum îi cinstim cu adevărat pe Sfinți? Este suficient să sărutăm Sfintele Moaște?
Cinstirea Sfinților nu se rezumă la închinarea înaintea Icoanelor sau la sărutarea Sfintelor Moaște. Adevărata evlavie începe în inimă și trebuie să se vadă în felul în care ne trăim viața.
Un credincios ne-a adresat o întrebare care merită un răspuns mai amplu: Cum îi putem cinsti pe Sfinți dacă nu avem posibilitatea să ne închinăm la Sfintele lor Moaște? Și ce le putem spune celor care consideră că cinstirea Sfinților se rezumă doar la sărutarea acestora? Întrebarea este cu atât mai importantă cu cât, uneori, riscăm să confundăm manifestările exterioare ale evlaviei cu însăși esența vieții duhovnicești.
1. Sfinții nu au nevoie de laudele noastre, ci noi avem nevoie de pilda lor
Atunci când Biserica îi cinstește pe Sfinți, nu o face pentru că aceștia ar avea nevoie de slava oamenilor. Ei se bucură deja de comuniunea cu Dumnezeu. Noi suntem cei care avem nevoie să le cunoaștem viețile, să le urmăm credința și să ne întărim prin mijlocirea rugăciunilor lor. Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: “Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare-aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința.” (Evrei 13, 7) Observăm că Apostolul nu ne îndeamnă doar să ne amintim de cei bineplăcuți lui Dumnezeu, ci să le urmăm credința.
Așadar, cinstirea unui Sfânt presupune mai mult decât admirație. Presupune dorința de a ne apropia de Dumnezeu urmând exemplul celui care a bineplăcut Lui. Dacă îl iubim pe Sfântul Nicolae, să încercăm să fim milostivi. Dacă îl cinstim pe Sfântul Ioan Gură de Aur, să iubim cuvântul lui Dumnezeu și să ne îngrijim de cei săraci. Dacă avem evlavie la Cuviosul Paisie Aghioritul, să ne străduim să dobândim smerenia, dragostea și rugăciunea pe care le-a propovăduit prin întreaga sa viață. Aceasta este cinstirea care rodește în suflet.
2. De ce cinstim Sfintele Moaște?
Biserica Ortodoxă cinstește Sfintele Moaște deoarece trupurile Sfinților au fost sfințite prin Harul Duhului Sfânt. Omul nu este doar suflet. Trupul participă și el la viața duhovnicească: postește, îngenunchează, se roagă, primește Sfintele Taine și se ostenește în împlinirea poruncilor dumnezeiești. Sfântul Apostol Pavel ne spune: “Sau nu știți că trupul vostru este Templu al Duhului Sfânt, Care este în voi, pe Care-L aveți de la Dumnezeu și că voi nu sunteți ai voștri?” (I Corinteni 6, 19)
De aceea, Biserica nu privește trupurile Sfinților ca pe niște simple rămășițe pământești. Dumnezeu poate lucra prin ele, după cum mărturisește și Sfânta Scriptură. În Cartea a IV-a a Regilor citim că un mort, atingându-se de osemintele Prorocului Elisei, a înviat și s-a ridicat pe picioarele sale (IV Regi 13, 21). Minunea nu s-a săvârșit printr-o putere independentă a osemintelor, ci prin puterea lui Dumnezeu, Care Își arată lucrarea și prin cele materiale.
Prin urmare, atunci când sărutăm Sfintele Moaște, nu ne închinăm materiei ca unui dumnezeu, ci Îl slăvim pe Dumnezeu, Cel Care i-a sfințit pe aleșii Săi. Cinstirea adusă Sfinților nu înlocuiește închinarea datorată numai lui Dumnezeu.
3. Putem cinsti un Sfânt fără să ajungem la Sfintele sale Moaște?
Desigur! Sunt credincioși care nu au posibilitatea să călătorească la Muntele Athos, la Ierusalim sau la marile mănăstiri unde se păstrează Sfinte Moaște. Oare aceștia sunt lipsiți de ajutorul Sfinților? Nicidecum! Sfinții nu sunt limitați de distanțele geografice, iar mijlocirea lor nu depinde de prezența noastră fizică lângă racla în care se află Sfintele Moaște. Putem cere rugăciunile unui Sfânt din propria noastră casă, din Biserica oraşului, dintr-un spital sau chiar dintr-o închisoare. Putem să-i citim viața, să-i rostim acatistul, să-i cinstim Icoana și să încercăm să punem în practică învățăturile sale.
Un credincios care nu a ajuns niciodată la mormântul Cuviosului Paisie Aghioritul, dar care îi citește cuvintele și încearcă să trăiască în duhul smereniei și al dragostei sale, îl cinstește cu adevărat. Tot astfel, cineva care se roagă Sfântului Nectarie dintr-un pat de spital nu este mai departe de ajutorul Sfântului doar pentru că nu se află în Eghina. Harul lui Dumnezeu nu este îngrădit de distanță, iar dragostea Sfinților nu se măsoară în kilometri.
4. Putem să sărutăm Sfintele Moaște și totuși să nu urmăm pilda Sfântului?
Aceasta este o întrebare pe care fiecare dintre noi ar trebui să și-o pună. Putem merge în pelerinaj, putem aștepta ore întregi la rând, putem săruta cu evlavie racla unui Sfânt și, întorcându-ne acasă, să continuăm să ne judecăm aproapele, să purtăm ură, să nu iertăm și să rămânem nepăsători față de suferința celorlalți. Într-o asemenea situație, gestul nostru exterior nu a rodit încă în schimbarea inimii.
Să ne gândim la Sfântul Nicolae. Ce folos duhovnicesc dobândim dacă îi sărutăm Moaștele, dar trecem nepăsători pe lângă un om flămând?
Sau la Cuviosul Paisie Aghioritul. Cum putem spune că îi urmăm pilda dacă îi citim cuvintele despre dragoste, dar nu suntem dispuși să iertăm nici măcar o greșeală a aproapelui?
Aceasta nu înseamnă că închinarea la Sfintele Moaște ar fi lipsită de valoare. Dimpotrivă, este o binecuvântare și o expresie firească a evlaviei ortodoxe. Însă ea trebuie să ne conducă spre pocăință și spre o viață mai apropiată de Dumnezeu. Nu mergem la Sfinți doar pentru a le cere să ne rezolve necazurile, ci și pentru a învăța de la ei cum să ne purtăm crucea, cum să ne rugăm și cum să-L iubim pe Hristos.
5. Cea mai frumoasă cinstire este urmarea vieții lor
Să ne imaginăm un om care are o mare evlavie la un Sfânt. Îi păstrează Icoana în casă, îi citește acatistul și îi pomenește numele în rugăciune. Dar, mai presus de toate, încearcă să dobândească virtuțile pe care le-a văzut în viața acestuia. Dacă Sfântul a fost milostiv, încearcă și el să facă milostenie. Dacă Sfântul a fost răbdător, încearcă să nu cârtească în încercări. Dacă Sfântul și-a iertat vrăjmașii, se străduiește și el să ierte. Dacă Sfântul a iubit rugăciunea, încearcă să-și facă timp pentru Dumnezeu în fiecare zi. Acest om nu se limitează la a vorbi despre Sfânt, ci încearcă să-i urmeze viața. Și tocmai aceasta este una dintre cele mai frumoase roade ale cinstirii Sfinților: să ne trezească dorul de sfințenie.
Nu trebuie să uităm că Sfinții au fost oameni asemenea nouă, cu încercări, dureri și lupte. Ei nu s-au născut Sfinți, ci au răspuns chemării lui Dumnezeu, au luptat împotriva patimilor și s-au lăsat transformați de Harul dumnezeiesc. Viețile lor ne arată că sfințenia nu este o poveste îndepărtată, ci chemarea fiecărui creștin.
6. Sfinții ne conduc întotdeauna către Hristos
Cinstirea autentică a Sfinților nu se oprește niciodată la persoana lor. Sfinții nu ne cheamă să-i iubim în locul lui Hristos, ci să-L iubim pe Hristos împreună cu ei. Ei sunt mărturii vii ale lucrării Harului dumnezeiesc în om. Când îl cinstim pe un Sfânt, Îl slăvim pe Dumnezeu, Care a lucrat în el. Când îi cerem mijlocirea, nu Îl înlocuim pe Hristos, ci ne rugăm împreună cu un mădular slăvit al Bisericii Sale. Iar când îi urmăm viața, încercăm, de fapt, să urmăm exemplul lui Hristos, pe Care Sfântul L-a iubit și L-a mărturisit.
Sfântul Apostol Pavel spune: “Fiți următori ai mei, precum și eu sunt al lui Hristos.” (I Corinteni 11, 1)
Acesta este rostul profund al cinstirii Sfinților. Nu să rămânem doar admiratori ai sfințeniei altora, ci să ne dorim și noi să devenim oameni ai lui Dumnezeu.
Să nu rămânem doar la sărutarea Sfintelor Moaște!
Să mergem cu evlavie la Sfintele Moaște ori de câte ori avem această binecuvântare. Să ne închinăm înaintea Sfintelor Icoane, să citim acatistele și viețile Sfinților și să le cerem mijlocirea. Dar să nu uităm că toate acestea trebuie să ne apropie de Hristos și să rodească în viața noastră. Să nu ne mulțumim doar să sărutăm mâna unui Sfânt care a făcut milostenie, ci să întindem și noi mâna către cel sărac. Să nu ne mulțumim doar să cinstim un Sfânt care a iertat, ci să încercăm să-i iertăm pe cei care ne-au greșit. Să nu ne mulțumim doar să admirăm rugăciunea Sfinților, ci să învățăm și noi să ne rugăm. Cea mai frumoasă cinstire pe care o putem aduce unui Sfânt este să încercăm să trăim după pilda lui.
Pentru că Sfinții nu ne cheamă doar să ne apropiem de raclele lor, ci să ne apropiem, prin pocăință, rugăciune și dragoste, de Hristos, Cel pentru Care și-au închinat întreaga viață. Iar atunci când le urmăm credința, cinstirea noastră nu mai rămâne doar un gest exterior, ci devine începutul propriei noastre schimbări lăuntrice.