
De ce apare, în unele Icoane ale Adormirii Maicii Domnului, un om cu mâinile tăiate?
Tradiția Bisericii păstrează un episod cutremurător petrecut în timpul ducerii la mormânt a trupului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Sfinții Apostoli purtau cu mare cinste spre Ghetsimani trupul Maicii Domnului, însoțiți de mulțimea credincioșilor și de cântări.
Văzând acestea, un iudeu numit Atonie, pomenit în tradiție ca fiind dintre mai-marii preoților iudei, s-a umplut de mânie și s-a repezit spre năsălie, voind să răstoarne la pământ trupul Preacuratei Fecioare.
În clipa în care și-a întins mâinile spre pat, acestea i-au fost tăiate în chip minunat și au rămas lipite de năsălie.
Însă istorisirea nu se termină aici. Atonie, văzând minunea, s-a pocăit și a mărturisit credința în Hristos. Sfântul Apostol Petru l-a îndemnat să se apropie cu credință și să-și lipească brațele de mâinile rămase pe pat, chemând-o pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Atunci mâinile sale s-au vindecat în chip minunat. Cel care venise să batjocorească a plecat mărturisind credința.
De aceea, scena apare și în unele Icoane ale Adormirii Maicii Domnului: lângă năsălie poate fi văzut Atonie, iar înaintea lui Îngerul cu sabia.
Însă episodul nu aparține numai iconografiei. Biserica îl amintește chiar în cântările praznicului:
„Apucat-a înainte judecata lui Dumnezeu, aducând tăierea mâinilor batjocoritoare ale celui îndrăzneț…”
Iar în Acatistul Adormirii Maicii Domnului citim:
„ Vifor de gânduri netrebnice și necredincioase având în sine evreul Atonie și văzând pe purtătorii de Dumnezeu Apostoli ducând la mormânt cu mare cinste trupul cel preacurat al Maicii lui Dumnezeu, s-a pornit ca să-l răstoarne. Dar fără de veste, odată cu orbirea, i s-au tăiat și mâinile, ce au rămas lipite de pat. Acela apoi, prin credință, Mamă a lui Dumnezeu te-a mărturisit pe tine, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! ”
Poate că tocmai sfârșitul acestei întâmplări este cel mai important: pedeapsa nu este ultimul cuvânt. Pocăința lui Atonie este primită, iar cel care venise cu ură primește vindecare și ajunge la credință.