De ce Îi spunem lui Dumnezeu „Stăpâne”?
Articole duhovniceşti

De ce Îi spunem lui Dumnezeu „Stăpâne”?

4 min citire

De multe ori, în timpul slujbelor Bisericii, auzim rugăciuni care încep cu aceste cuvinte: „Stăpâne Doamne”, „Stăpâne, Iubitorule de oameni” sau „Stăpâne, mult-Milostive”.

Pentru unii credincioși, această adresare poate naște o nedumerire: De ce Îl numim pe Dumnezeu „Stăpâne”? Nu este El Tatăl nostru? De când a apărut această formulă în rugăciunile creștinilor?

Răspunsul îl găsim chiar în Sfânta Scriptură. Cuvântul „Stăpâne” nu este o denumire inventată mai târziu și nici o schimbare a Numelui lui Dumnezeu. Este o adresare biblică, păstrată de Biserică din cele mai vechi timpuri.

O adresare pe care o întâlnim chiar în Sfânta Evanghelie

Atunci când Dreptul Simeon L-a primit în brațele sale pe Pruncul Iisus, la patruzeci de zile de la Nașterea Sa, a rostit una dintre cele mai frumoase rugăciuni ale Noului Testament: „Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta…” (Luca 2, 29-30). Aceste cuvinte sunt rostite până astăzi la slujba Vecerniei. Așadar, atunci când Îl chemăm pe Dumnezeu „Stăpâne”, folosim aceeași adresare pe care a rostit-o Dreptul Simeon, ținându-L în brațe pe Mântuitorul lumii.

Mai mult, în Faptele Apostolilor, aflăm că primii creștini, ridicându-și glasul către Dumnezeu, se rugau astfel: „Stăpâne, Dumnezeule, Tu, Care ai făcut cerul și pământul și marea și toate cele ce sunt în ele…” (Faptele Apostolilor 4, 24).

Prin urmare, această adresare nu este o inovație liturgică, ci face parte din însăși rugăciunea Bisericii apostolice.

Ce înseamnă cuvântul „Stăpâne”?

În limba greacă a Noului Testament întâlnim termenul Δέσποτα (Déspota), care înseamnă „Stăpâne”. În limbajul contemporan, cuvântul „despot” a dobândit adesea un sens negativ, fiind asociat cu un conducător autoritar sau tiranic. Însă acesta nu este sensul pe care îl are în rugăciunile Bisericii.

Când Îl numim pe Dumnezeu „Stăpâne”, mărturisim că El este Creatorul și Stăpânul întregii făpturi, că toate există prin voia Sa și că nimic nu se află în afara purtării Sale de grijă. Nu vorbim despre o stăpânire omenească, întemeiată pe putere și constrângere, ci despre stăpânirea dumnezeiască, nedespărțită de iubire, dreptate și milostivire. Dumnezeu nu este un stăpân care caută să-l asuprească pe om, ci Cel Care îl cheamă la viață, la comuniune și la mântuire.

Dumnezeu este Stăpânul nostru, dar și Tatăl nostru

Poate că aici se află cea mai frumoasă lămurire.

Atunci când Îl numim pe Dumnezeu „Stăpâne”, nu ne îndepărtăm de iubirea Sa părintească și nici nu Îl coborâm la nivelul unui stăpân pământesc. Dimpotrivă, mărturisim că întreaga creație se află în mâinile Sale și că nimic nu este mai presus de puterea Lui. Același Dumnezeu pe Care Îl chemăm „Stăpâne” ne-a învățat, prin Fiul Său, să ne rugăm spunând „Tatăl nostru”.

Cele două adresări nu se contrazic, ci se completează: Dumnezeu este Stăpânul întregii făpturi și, în același timp, Tatăl iubitor Care ne cheamă la comuniune cu El. Și tocmai aici descoperim cât de diferită este stăpânirea dumnezeiască de cea omenească.

Sfântul Apostol Pavel ne spune despre Mântuitorul Hristos că, deși era în chipul lui Dumnezeu, „S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând” (Filipeni 2, 7). Cel Care este Stăpânul tuturor S-a făcut slujitor pentru mântuirea noastră. Cel Care ține întreaga făptură în mâinile Sale a primit să fie răstignit de propriile Sale făpturi. Cel Care este Domnul vieții a primit moartea pentru ca noi să dobândim viața veșnică.

Aceasta este stăpânirea lui Dumnezeu: o stăpânire care se descoperă prin iubire și jertfă.

De ce păstrează Biserica această adresare?

Pentru că rugăciunile Bisericii nu sunt simple formule alcătuite după gustul fiecărei generații. Ele poartă în ele credința, experiența și mărturisirea celor care s-au rugat înaintea noastră.

Când auzim în Biserică „Stăpâne Doamne”, ne alăturăm rugăciunii Dreptului Simeon, a Sfinților Apostoli și a nenumăraților creștini care, de-a lungul veacurilor, L-au chemat astfel pe Dumnezeu. Nu este vorba despre un alt Dumnezeu și nici despre înlocuirea Numelui Său.

„Stăpâne” este o adresare prin care mărturisim atotputernicia și purtarea Sa de grijă, după cum prin „Părinte” mărturisim iubirea Sa părintească, iar prin „Milostive” chemăm mila Lui asupra noastră. Fiecare dintre aceste adresări ne descoperă ceva despre Dumnezeu și despre legătura noastră cu El.

Stăpânirea care ne face liberi

Prin urmare, atunci când auzim în Biserică adresarea „Stăpâne Doamne”, să nu o înțelegem prin prisma stăpânirilor omenești, ci ca pe o mărturisire a credinței noastre. Nu este vorba despre un alt Nume al lui Dumnezeu și nici despre o schimbare a învățăturii Bisericii, ci despre o adresare sfântă, întemeiată pe Scriptură și păstrată în rugăciunile creștinilor din primele veacuri.

Cel pe Care Îl numim Stăpân este Același Dumnezeu Care, din iubire pentru oameni, S-a smerit pe Sine și a luat chip de rob pentru mântuirea noastră. Iar această stăpânire dumnezeiască nu ne înrobește, ci ne eliberează de păcat și ne conduce spre adevărata libertate a fiilor lui Dumnezeu.

De aceea, când rostim „Stăpâne Doamne”, nu ne adresăm unui Dumnezeu îndepărtat, ci Celui Care ne-a creat, ne iubește, ne poartă de grijă și ne așteaptă să ne întoarcem la El.

Căci Stăpânul nostru este și Tatăl nostru, iar puterea Lui este nedespărțită de iubirea Sa.