De ce, în Tradiția Ortodoxă, săptămâna începe Duminica?
Articole duhovniceşti

De ce, în Tradiția Ortodoxă, săptămâna începe Duminica?

4 min citire

Pentru omul de astăzi, lucrurile par foarte clare: săptămâna începe luni, iar Duminica este ultima ei zi, ziua în care ne odihnim înainte de a începe din nou munca.

În Tradiția Bisericii însă, perspectiva este alta.

Săptămâna începe Duminica.

Și nu este vorba despre o simplă convenție de calendar, ci despre un adevăr care are în centrul său Învierea lui Hristos.

„În ziua cea dintâi a săptămânii…”

Sfânta Scriptură însăși păstrează această rânduială. Învierea Domnului este vestită ca petrecându-se în prima zi a săptămânii.

Sfântul Evanghelist Marcu spune: „Și înviind dimineața, în ziua cea dintâi a săptămânii, El S-a arătat întâi Mariei Magdalena…” (Marcu 16, 9)

Iar Sfântul Evanghelist Ioan scrie: „Iar în ziua întâia a săptămânii, Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineață, fiind încă întuneric…” (Ioan 20, 1)

Așadar, Duminica Învierii nu era ultima zi a săptămânii, ci cea dintâi. Sâmbăta era ziua a șaptea, ziua odihnei Vechiului Legământ. După ea venea din nou ziua întâi. Numai că, după Învierea lui Hristos, această zi întâi dobândește un înțeles cu totul nou.

Creștinul își începe săptămâna cu Învierea

Acesta este unul dintre cele mai frumoase sensuri ale rânduielii Bisericii. Creștinul nu trăiește șase zile așteptând Duminica doar pentru a se odihni. El pornește din Duminică spre toate celelalte zile. Pornește de la Sfânta Liturghie. Pornește de la Evanghelie. Pornește de la Sfântul Potir. Pornește de la întâlnirea cu Hristos Cel Înviat.

Astfel, munca de luni, grijile de marți, postul de miercuri și vineri, încercările și bucuriile întregii săptămâni sunt chemate să fie trăite în lumina Învierii. Duminica nu este doar o pauză între două săptămâni de muncă. Este izvorul din care începe săptămâna creștinului.

De ce spunem „luni”, dar în cărțile bisericești întâlnim „a doua zi”?

Această concepție se vede foarte frumos și în limbajul liturgic. În tradiția bisericească, Duminica este ziua întâi, iar zilele care urmează sunt numărate în raport cu ea.

Acest lucru se vede limpede și în limba greacă bisericească. Lunea este Δευτέρα – Deftéra, adică „a doua”; marțea este Τρίτη – Tríti, adică „a treia”; miercurea este Τετάρτη – Tetárti, „a patra”; joia este Πέμπτη – Pémpti, „a cincea”. Numărătoarea pornește, așadar, de la Duminică.

Duminica este însă și „ziua a opta”

Aici lucrurile devin și mai adânci. În gândirea Bisericii, Duminica este în același timp ziua întâi și ziua a opta. Cum poate fi și întâi, și a opta?

Este ziua întâi pentru că începe o nouă săptămână. Dar este numită și „a opta” pentru că se află, în chip tainic, dincolo de ciclul celor șapte zile. Cele șapte zile reprezintă timpul acestei lumi. După ce ele se împlinesc, ziua Învierii vestește ceva care depășește timpul: Împărăția lui Dumnezeu și veacul ce va să fie.

Sfântul Vasilie cel Mare vorbește despre această taină atunci când explică de ce Biserica se roagă stând în picioare Duminica: ziua Învierii ne amintește de harul care ne-a fost dat prin ridicarea împreună cu Hristos și este, totodată, chip al veacului viitor. De aceea, Duminica nu este doar comemorarea unui eveniment care s-a petrecut cândva, în dimineața Învierii. Fiecare Duminică este un mic Paști. Biserica intră din nou în bucuria Învierii și pregustă Împărăția care nu va avea sfârșit.

De la „weekend” la Ziua Domnului

Lumea contemporană ne-a obișnuit să gândim aproape exclusiv în termenii săptămânii de lucru. Luni începe munca. Vineri se termină. Sâmbăta și Duminica alcătuiesc „weekendul”. Fără să ne dăm seama, această împărțire poate schimba și felul în care privim Duminica. Ea riscă să devină doar ultima zi liberă înainte de întoarcerea la serviciu.

Pentru creștin însă, Duminica este cu mult mai mult. Este Ziua Domnului. Este ziua în care mormântul a fost găsit gol. Este ziua în care moartea a fost biruită. Este ziua în care Ucenicii L-au întâlnit pe Hristos Cel Înviat. Este ziua Sfintei Liturghii și a adunării Bisericii. Este începutul.

De aceea, poate că ar trebui să ne schimbăm puțin întrebarea. În loc să spunem: „Cum să ajung până la sfârșitul săptămânii?” să ne întrebăm: „Cum voi duce în săptămâna care începe ceea ce am primit Duminică la Sfânta Liturghie?”

Aceasta schimbă perspectiva asupra întregii vieți. Creștinul nu merge dinspre lume către Duminică doar pentru a se odihni. El pleacă din Duminică în lume, purtând cu el lumina Învierii.

De aceea, în Tradiția Ortodoxă, Duminica nu este pur și simplu sfârșitul săptămânii. Duminica este începutul. Este ziua întâi, pentru că de aici începe săptămâna. Și este ziua a opta, pentru că ne arată către viața care nu se mai măsoară în zile și săptămâni, către Împărăția lui Dumnezeu.

Săptămâna creștinului începe acolo unde a început și lumea cea nouă: la mormântul gol al lui Hristos.