Din cenușă…au rămas Sfinții

Uneori, dintre toate lucrurile care ard, Dumnezeu lasă ceva neatins… ca omul să nu uite că nu este singur.

O mamă ne-a trimis aceste imagini după ce, la puțin timp după o operație, a trecut prin focul pierderii. Casa în care locuia cu chirie a ars aproape în întregime. Zece ani de amintiri, de viață, de lacrimi și de bucurii s-au prefăcut în cenușă.

Și totuși, dintre ruine, au rămas Icoanele. Au rămas chipurile Sfinților pe care îi iubește și la care a alergat ani de zile cu credință: Sfântul Ioan Rusul, Sfântul Efrem cel Nou, Cuviosul Paisie Aghioritul.

„Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat, Dumnezeu a binecuvântat.” Așa și-a început mărturia.

Nu ca o revoltă. Nu ca o acuzație. Ci ca o durere purtată cu nădejde.

Într-o lume care caută explicații pentru orice, uneori Dumnezeu lasă doar o mângâiere tainică: un semn că, în mijlocul focului, omul nu este părăsit.

Sfinții nu ne feresc întotdeauna de încercări. Dar ne ajută să nu trecem singuri prin ele.

Doamne, întărește pe toți cei care trec prin necaz, prin boală, prin pierdere și prin focul încercărilor. Iar pe noi învață-ne să nu uităm că adevărata casă a omului este acolo unde rămâne Dumnezeu.