Noutăţi
Din Sfântul Munte Athos către românii din diaspora
Cu binecuvântarea Maicii Domnului și pentru folosul sufletesc al credincioșilor plecați departe de țară, Părintele Paisie continuă zilele acestea călătoria duhovnicească prin diaspora (Italia și Germania), aducând împreună rugăciunea, cuvântul de folos și bucuria întâlnirii în Hristos.
Să ne rugăm ca Dumnezeu să binecuvânteze aceste întâlniri și să întărească pe toți cei care, departe de România, păstrează credința vie în familie și în suflet.
Unde sunt doi sau trei, adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor. (Matei 18, 20)
