
Prăznuirea Cuviosului Pavel la Mănăstirea Sfântul Pavel – Sfântul Munte Athos | 2026
Vă oferim cu drag câteva imagini de la prăznuirea Cuviosului Pavel de la Xiropotamu, ctitorul Mănăstirii Sfântul Pavel din Sfântul Munte Athos.
Cuviosul Pavel a fost unul dintre marii nevoitori ai Athosului. Om de aleasă învățătură, a părăsit slava și cinstirile lumii pentru viața smerită a monahului, retrăgându-se în Sfântul Munte Athos. Numele său a rămas legat de două dintre vechile așezăminte athonite: Mănăstirea Xiropotamu și Mănăstirea Sfântul Pavel, aceasta din urmă purtând până astăzi numele ctitorului ei.
De Mănăstirea Sfântul Pavel aparține și Schitul românesc Lacu, unde, cu binecuvântarea lui Dumnezeu, se ridică în prezent viitoarea Chilie a Sfinților Atanasie și Chiril.
Pentru noi, sărbătoarea are și o însemnătate aparte: Chilia Sfinților Atanasie și Chiril se naște și crește sub ocrotirea acestei vechi mănăstiri athonite, continuând, după putere, viața și mărturia monahală sădită aici de Cuvioșii de odinioară.
Cuvioase Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
