Ramurile din Sfânta Scriptură și ramura de finic adusă Maicii Domnului de Arhanghelul Gavriil

În Icoanele și relatările bisericești despre vestirea Adormirii Maicii Domnului întâlnim un amănunt care poate trece ușor neobservat: Arhanghelul Gavriil îi aduce Preasfintei Născătoare de Dumnezeu o ramură de finic din Rai, vestindu-i că peste trei zile se va muta din această viață.

În unele reprezentări iconografice, ramura este foarte subțire și poate părea un simplu fir sau o mlădiță. Însă prezența ei nu este lipsită de înțeles. Ramurile apar în mai multe momente importante ale Sfintei Scripturi, iar fiecare dintre ele poartă o anumită semnificație.

Ramura de măslin a lui Noe – semnul împăcării și al unui nou început

 

Poate cea mai cunoscută ramură din Vechiul Testament este cea adusă lui Noe de porumbel după potop:

„Şi porumbelul s-a întors la el, spre seară, şi iată avea în ciocul său o ramură verde de măslin. Atunci a cunoscut Noe că s-a scurs apa de pe faţa pământului.” (Facerea 8, 11)

După apele potopului, frunza de măslin vestește că pământul începe din nou să se arate și că viața renaște. Ea devine astfel imagine a păcii, a împăcării și a unui nou început.

Ramurile de finic – semnul biruinței

 

Finicul are însă o altă simbolistică, deosebit de puternică.

La Intrarea Domnului în Ierusalim, mulțimile Îl întâmpină pe Mântuitorul cu ramuri de finic:

„Au luat ramuri de finic şi au ieşit întru întâmpinarea Lui şi strigau: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!” (Ioan 12, 13)

Ramurile devin aici semne ale primirii Împăratului și ale biruinței.

Aceeași imagine reapare, într-o formă și mai limpede, în Apocalipsă. Sfântul Ioan vede mulțimea celor mântuiți înaintea Tronului lui Dumnezeu:

„După acestea, m-am uitat şi iată mulţime multă, pe care nimeni nu putea s-o numere, din tot neamul şi seminţiile şi popoarele şi limbile, stând înaintea tronului şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în veşminte albe şi având în mână ramuri de finic.” (Apocalipsa 7, 9)

De aceea, în iconografia și tradiția creștină, finicul a devenit unul dintre simbolurile biruinței, fiind asociat îndeosebi cu biruința asupra morții și cu mucenicia.

„Dreptul ca finicul va înflori”

 

Finicul apare și în Psalmi într-o imagine foarte frumoasă:

„Dreptul ca finicul va înflori și ca cedrul cel din Liban se va înmulți.” (Psalmul 91, 12)

Finicul devine aici imaginea omului drept, care își păstrează viața și rodirea prin apropierea de Dumnezeu.

Astfel, ramura de finic nu trimite numai la biruință, ci și la viața care rodește în Dumnezeu.

De ce primește Maica Domnului o ramură de finic?

 

În lumina acestor imagini biblice putem înțelege mai adânc frumusețea tradiției referitoare la Adormirea Maicii Domnului. Arhanghelul Gavriil nu vine numai să-i vestească apropierea sfârșitului vieții pământești. El îi aduce o ramură din Rai. Este ca și cum vestirea morții este însoțită, încă de la început, de semnul biruinței.

Pentru Maica Domnului, Adormirea nu este prezentată ca o despărțire fără nădejde, ci ca trecere și mutare la Fiul ei. De aceea, finicul – semnul biruinței și al vieții – se potrivește atât de frumos acestei vestiri.

Ramura venită din Rai pare să arate, simbolic, și locul către care se îndreaptă cea care L-a purtat în pântece pe Fiul lui Dumnezeu.

Biserica nu privește Adormirea Maicii Domnului numai cu întristarea despărțirii, ci mai ales cu bucuria mutării sale la Viață.