Rugăciunea „adormită” și „bolborosită”
Articole duhovniceşti

Rugăciunea „adormită” și „bolborosită”

4 min citire

Pentru ca să se mântuiască, să ajungă la sfințenie și la fericire, credincioșii din orice religie se roagă. De regulă, în rugăciune ei caută și află mângâiere, tărie morală, pace, liniște, evlavie, mântuire.

Învățați de Mântuitorul, de Sfinții Apostoli și de Sfinții Părinți, creștinii se roagă „cu pace”, drepți, în genunchi și, rareori, prosternați cu fața la pământ. Dar totdeauna, într-o stare care produce respect, liniște, cucernicie, tăcere.

Unii dintre eretici au adus și în privința rugăciunii noutăți care tulbură sufletele în loc să le liniștească; sminteli care denotă stări mai mult bolnăvicioase decât sănătoase și înfățișări care trezesc cel mai adesea milă și compătimire, iar uneori chiar batjocuri și scârbă, în loc de liniște și evlavie.

Astfel, ne-a fost dat să vedem oameni care se roagă adormiți (?!?) și oameni care se roagă tremurând, trântindu-se la pământ și bolborosind cuvinte neînțelese „în limbi”, cu motivarea că așa-i învață Duhul Sfânt. Și Duhul Sfânt îi învață nu numai să se roage (spun ei), ci le dă și tot feluri de „daruri”, de auzire, vedere (vedenii), tămăduiri și alte minuni, de care nu se învrednicesc decât cei aleși de Dumnezeu. În stare de adormire – cu ochii închiși, vorbesc și se roagă ceasuri întregi, tremură zguduiți (pretind ei) de Duhul Sfânt și în chipul acesta trezesc mirare și râs la unii, revoltă și îngrijorare la alții. Astfel de rugători se numesc „creștini apostolici”, „penticostali”, „spirituali”…

Dar bine, fraților, așa s-au rugat Apostolii? Cu astfel de semne s-a răspândit Evanghelia și s-a întărit Biserica? Așa ne-a învățat Mântuitorul să ne rugăm? Prin „daruri” ca acestea s-au atras la Dumnezeu și la lumina mântuirii neamurile păgâne?

O mamă, care pretindea că are darul rugăciunii adormite, se plângea preotului că fiul ei nu poate fi atras la credință. Cum să vină la o astfel de credință un om sănătos la minte, când numai bolnavii psihici se pot mulțumi cu un astfel de cult religios?

– Vino cu noi la Biserică, a zis un preot către o femeie care pretindea că are darul vorbirii în limbi.

– Nu vin, că noi avem alt Dumnezeu, a răspuns ea. Tot semn de stricare la minte, căci oricât ar fi de dezbinați credincioșii în confesiuni și secte, chiar cei mai înverșunați eretici recunosc că toți avem unul și același Dumnezeu.

Un bărbat de stat, aflând într-un sat o adunare de tremurători, s-a dus în mijlocul lor și, văzând ce stări bolnăvicioase denotă religiozitatea lor, nu s-a adresat preoților să-i lumineze, ci medicilor, ca să-i trateze ca pe niște bolnavi psihici.

Exemple de acestea sunt multe. Din ele vedem la ce decădere și îmbolnăvire a minții duc eresurile și ereticii. Nu-i vorba de cuvintele Scripturii, cu care încearcă să-și îndreptățească pretinsele adormiri, tremurări și vorbiri în limbi ca daruri ale Duhului Sfânt, ci e vorba de oameni bolnavi, care sporesc mai mult necredința și defăimarea Evangheliei, decât întărirea credinței și a Bisericii. Astfel de bolnavi trebuie tratați ca atare, fie bărbați, fie femei.

Sfânta Scriptură spune femeilor „să tacă în Biserică” (I Cor. 14, 34-35), iar bărbaților să nu spună cuvinte neînțelese, ca să nu fie socotiți „oameni care vorbesc în vânt” și „nebuni” (I Cor. 14, 9, 23). De la Apostolul Pavel până astăzi Biserica ține regula cea bună și folositoare, precum e scris: „În Biserică vreau mai bine să rostesc cinci cuvinte cu înțeles, ca să învăț și pe alții, decât zece mii de cuvinte în limbi” neînțelese, bolborosite (I Cor. 14, 19).

Nici vorbirea în limbi și nici rugăciunile în stare de adormire nu sunt cerințe de mântuire, ci numai semne de înșelare. Ca să-ți mântuiești sufletul, nu ți se cere să faci nici minuni și nici proorociri; nu ți se cere să vorbești în limbi neînțelese, nici să ai vedenii. Sfințenia nu constă nici în bolborosiri, nici în adormiri. Nici un Sfânt nu a fost canonizat (înscris în calendar) numai pentru minuni, vedenii sau vorbiri în limbi. Minuni (false, bineînțeles) fac și diavolii: iau chip de Îngeri (II Cor. 11, 14) și ispitesc pe Mântuitorul folosind cuvinte biblice (Mt. 4, 1-10).

În scopul mântuirii, Biserica are în cultul ei rugăciuni consfințite, care se rostesc liniștit, frumos, cu privirea în minte, cu mintea în inimă și cu inima la Dumnezeu. Nu din trâmbițe, nici din tobe, nici din alte instrumente, ci din suflet, că nu chimvalele sunt chemate să se roage în locul nostru.

A nu asculta de Biserică și a nu mai primi aceste rugăciuni mântuitoare înseamnă a cădea în eresuri pierzătoare (II Pt. 2, 1), între „păgâni” și „vameși” (Mt. 18, 17). Și mai înseamnă a dovedi stări sufletești nesănătoase, nefirești și de plâns, ca orice stări de boală trupească și de mizerie sufletească, pe care în numele sănătății și al Evangheliei mântuirii Biserica noastră le demască și, cu ajutorul lui Dumnezeu, luptă să le vindece.

Sursa: Pr. Prof. Ilarion Felea, Ereticii și rătăcirile lor doctrinare, Colecția „Clasici ai teologiei românești”, 1999.