Sfânta Pulheria – Împărăteasa care a apărat-o pe Maica Domnului și dreapta credință

Există oameni cărora Dumnezeu le încredințează nu doar propria mântuire, ci și o mare răspundere pentru vremurile în care trăiesc. Sfânta Împărăteasă Pulheria, prăznuită de Biserică la 10 septembrie, a fost una dintre aceste ființe alese. A avut putere, bogăție și influență asupra unuia dintre cele mai mari imperii ale lumii. Dar ceea ce a făcut-o Sfântă nu a fost coroana pe care a purtat-o, ci felul în care a așezat această coroană în slujba lui Hristos și a Bisericii Sale.

Viața ei se leagă în chip deosebit de una dintre cele mai importante lupte duhovnicești și teologice din istoria creștinătății: apărarea adevărului despre Persoana Mântuitorului Hristos și, prin aceasta, mărturisirea Preasfintei Fecioare Maria ca Născătoare de Dumnezeu – Theotokos.

O împărăteasă care a făcut din palat aproape o mănăstire

Pulheria era fiica împăratului Arcadie și sora împăratului Teodosie al II-lea. După moartea tatălui lor, Teodosie era încă un copil, iar Pulheria, deși foarte tânără, a ajuns să aibă un rol esențial în conducerea Imperiului, ca regentă și sfătuitoare apropiată a fratelui ei.

În anul 414 a primit titlul de Augusta.

De mică a arătat însă că nu dorea să trăiască precum o principesă obișnuită. Și-a închinat fecioria lui Dumnezeu, iar atmosfera de la curtea imperială a fost profund influențată de credința ei.

Izvoarele bisericești vorbesc despre rugăciune, post, milostenie, ajutorarea săracilor și zidirea de Biserici și așezăminte de binefacere. Despre viața de la curtea ei s-a spus, în cuvintele tradiției, că amintea mai degrabă de o mănăstire decât de o reședință imperială.

Pulheria înțelesese un adevăr pe care oamenii îl uită ușor atunci când primesc putere: orice autoritate este o răspundere înaintea lui Dumnezeu.

Când a fost atacat numele de „Născătoare de Dumnezeu”

În vremea Sfintei Pulheria, Biserica a fost tulburată de învățătura lui Nestorie, ajuns arhiepiscop al Constantinopolului. Disputa nu era una despre un simplu cuvânt. Nestorie refuza folosirea titlului de Theotokos – Născătoare de Dumnezeu pentru Preasfânta Fecioară Maria, preferând alte formulări. În spatele acestei dispute se afla însă o problemă fundamentală: Cine este Cel pe Care L-a născut Fecioara Maria?

Sfântul Chiril al Alexandriei s-a ridicat cu putere împotriva acestei învățături. El a arătat că Cel născut din Fecioara Maria nu este un simplu om peste care S-ar fi pogorât mai apoi Dumnezeu, ci este Însuși Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu întrupat.

De aceea, Maica Domnului este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu – nu pentru că Dumnezeirea și-ar avea începutul din ea, ci pentru că Acela pe Care L-a purtat în pântece și L-a născut după trup este Însuși Fiul lui Dumnezeu făcut Om.

Aceasta avea să fie mărturisirea solemnă a Bisericii la Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes, din anul 431. Părinții Sinodului, avându-l în frunte pe Sfântul Chiril al Alexandriei, au condamnat învățătura lui Nestorie și au întărit mărturisirea Preasfintei Fecioare Maria ca Născătoare de Dumnezeu.

Sfântul Chiril și Împărăteasa Pulheria

Este impresionant că, în mijlocul acestei lupte, îl întâlnim pe de o parte pe Sfântul Chiril al Alexandriei, marele teolog și apărător al credinței, iar de cealaltă parte pe tânăra împărăteasă Pulheria, cunoscută pentru evlavia ei față de Maica Domnului și pentru influența pe care o avea la curtea imperială.

Sfânta Pulheria s-a aflat de partea mărturisirii ortodoxe și a fost una dintre personalitățile imperiale care au sprijinit puternic convocarea sinodului și cinstirea Născătoarei de Dumnezeu. Tradiția Bisericii o pomenește ca pe o mare apărătoare a Ortodoxiei în vremea Sinoadelor de la Efes și Calcedon.

Vedem astfel cum Dumnezeu lucrează prin oameni cu slujiri foarte diferite.

Sfântul Chiril apăra adevărul prin cuvântul teologic și prin mărturisirea episcopală. Pulheria îl apăra prin poziția pe care Dumnezeu îngăduise să o aibă în Imperiu.

Unul avea în mâini condeiul teologului. Cealaltă purta coroana imperială.

Dar amândoi au slujit aceluiași adevăr.

Apărând-o pe Maica Domnului, apărau adevărul despre Hristos

Uneori s-ar putea înțelege greșit disputa de la Efes, ca și cum Părinții Bisericii s-ar fi certat numai asupra unui titlu acordat Maicii Domnului. În realitate, miza era mult mai mare. Apărând numele de Născătoare de Dumnezeu, Biserica apăra adevărul despre Hristos.

Dacă Cel pe Care L-a născut Fecioara Maria este cu adevărat Dumnezeu întrupat, atunci ea poate și trebuie să fie numită Theotokos. Așa cum arată învățătura Sfântului Chiril, Fiul lui Dumnezeu și Fiul Fecioarei nu sunt doi fii diferiți. Este Unul și Același Hristos. Fiul veșnic al Tatălui este Același Care, pentru mântuirea noastră, S-a făcut Om și S-a născut din Fecioara Maria.

De aceea, la Efes nu s-a apărat doar cinstea Maicii Domnului. S-a apărat însăși taina Întrupării.

De la Efes la Calcedon

Misiunea Sfintei Pulheria nu s-a încheiat însă la Efes. După aproape douăzeci de ani, Biserica avea să treacă printr-o altă mare încercare. De data aceasta, erezia lui Eutihie ajungea să pună în primejdie mărturisirea deplină a firii omenești a Mântuitorului.

După tulburările provocate de așa-numitul „Sinod tâlhăresc” de la Efes din 449 și după moartea împăratului Teodosie al II-lea, Pulheria a revenit în centrul vieții imperiale, de această dată alături de soțul ei, împăratul Marcian – o căsătorie pe care tradiția o descrie ca fiind trăită în feciorie, ca frate și soră întru Hristos.

Împreună, ei au sprijinit convocarea Sinodului al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, în anul 451. Acolo, peste 600 de episcopi au mărturisit dreapta credință despre Hristos, Dumnezeu adevărat și Om adevărat, păstrând și învățătura hristologică a Sfântului Chiril al Alexandriei.

Astfel, numele Sfintei Pulheria a rămas legat de două dintre momentele decisive ale istoriei Bisericii.

O împărăteasă cu evlavie deosebită față de Maica Domnului

Dragostea Sfintei Pulheria față de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu nu a rămas numai la nivelul cuvintelor. Tradiția bisericească leagă de ea zidirea unor Biserici închinate Maicii Domnului, între care și Biserica din Vlaherne, devenită mai târziu unul dintre cele mai vestite sanctuare mariane ale Constantinopolului.

Pentru o femeie care purta coroana celui mai puternic imperiu creștin al epocii, adevărata Împărăteasă era însă Maica lui Dumnezeu. Iar pentru un om aflat în vârful puterii lumești, aceasta este poate una dintre cele mai mari biruințe duhovnicești: să ai putere și să nu te închini puterii.

Ce ne spune Sfânta Pulheria astăzi?

Viața ei pare foarte îndepărtată de lumea noastră. Vorbim despre împărați, palate, sinoade și controverse teologice de acum mai bine de o mie cinci sute de ani. Și totuși, întrebarea pe care ne-o pune viața ei este foarte actuală: Ce facem cu ceea ce Dumnezeu ne-a încredințat?

Poate nu avem un imperiu. Dar avem o familie. Avem copii. Avem un serviciu. Avem oameni care ne ascultă. Avem poate o funcție, o responsabilitate sau chiar numai posibilitatea de a spune un cuvânt bun unui om. Fiecare are o mică „împărăție” încredințată lui. Sfânta Pulheria ne învață că nu este atât de important câtă putere ai, cât este de important în slujba cui o pui.

Ea a avut în mâini puterea unui imperiu și a ales să o pună în slujba lui Hristos. A purtat coroană, dar nu coroana a făcut-o mare. A făcut-o mare faptul că a așezat coroana la picioarele lui Hristos.

Iar Biserica nu o pomenește astăzi ca pe una dintre marile împărătese ale Bizanțului. O pomenește ca pe o Sfântă.

Sfântă Împărăteasă Pulheria, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!