Sfinte al meu, Nectarie, ajută-mă să mă întorc la chilia mea!
Articole duhovniceşti

Sfinte al meu, Nectarie, ajută-mă să mă întorc la chilia mea!

3 min citire

A, să vă mai spun o minune a Sfântului petrecută aici, la căsuța noastră. Merg într-o zi și mă uit la grâu. Ce să văd! Era plin de gărgărițe. Vai, vai, ce mă fac acum? Cum o să mă descurc, avându-l pe Părintele Nichifor bolnav? Era ca un copil mic. Oriunde mergeam, îl țineam de mână. Iau puțină vată, mă duc și, făcând semnul Sfintei Cruci, o ating de Moaștele Sfântului, pe care le avea Părintele Gherasim. „Ajută-mă, Sfinte al lui Dumnezeu!”, i-am spus, și am aruncat bucățica de vată în grâu. Ei, ce să vă zic? Un grâu atât de curat și de bun n-am avut niciodată!

Să vă spun și altă întâmplare, după ce Sfântul Nectarie ne-a devenit prieten. Am mers la spital în Atena, în anul 1980, cu o durere puternică și mâncărime la picior. Era eczema pe care o am „binecuvântare” de mic copil. Nu puteam să stau nicăieri, nici să dorm, nici să mă liniștesc. Știi, dacă „se mânie” eczema, este mucenicie, curată mucenicie. Este mai puternică și decât durerea. Martiriul lui Iov n-a fost atât durerea, cât mâncărimea [pricinuită de lepră, n. trad.]. Ședea pe gunoi, gol, și cu un ciob își scărpina trupul mucenicesc. Vă zic, este mucenicie! Mare mucenicie! Întotdeauna mă rugam pentru bolnavii care sunt în spitale, ca Dumnezeu să-i învrednicească să se întoarcă la casele și familiile lor.

Când am ajuns și eu în spital, am început să mă rog mai mult și mai fierbinte.

„Sfinte al meu, cel mult nedreptățit de oameni!…”

Știți, durerea este megafonul sufletului. Dă, într-un fel, putere și lărgime glasului sufletului nostru. Și de-aș fi avut numai durerea de la picior! Faptul că eram în afara Sfântului Munte, de asta ce să mai zic? Departe de Katounakia și de căsuța noastră. Strig și eu atunci din adâncul sufletului: „Sfinte al meu, Nectarie, Sfinte, care ai purtat atâtea suferințe, Sfinte, care ai îndurat atâtea nedreptăți, ajută-mă să mă întorc la chilia mea, și o să-ți aprind o lumânare cât mine de înaltă!…”

Asta a fost! Din acea clipă, deși înainte lucrurile erau grave, avântul bolii a dat înapoi. Ei, cum să te pui cu un astfel de doctor?

Știți de ce are atât de multă îndrăznire Sfântul Nectarie? Pentru că a ridicat cu smerenie, fără să murmure, crucea atât de grea a clevetirii. Știi ce este clevetirea? Un laț în jurul gâtului tău. Dacă ți s-ar pune un laț de gât, n-ai striga? Ei, acestui ierarh al Bisericii i se punea lațul de gât, și el nu scotea o vorbă. Ani întregi. Ce ar fi fost de zis, sufletul său I le spunea lui Hristos. Sfântul trecuse prin părțile noastre. Era prieten cu Starețul Daniil, dascălul pustiei Katounakiei. Un mare Sfânt și acesta! Însă Sfântul Nectarie a trecut și prin Teba. Desigur, cei din vechime spuneau că a slujit la Biserica Sfântului Teodor și că a lăsat acolo, ca binecuvântare familiei ce-l găzduise, năframa cu care își ținea toiagul. Însă numele lor îmi scapă.

Cuviosul Efrem Katunakiotul 

Sursa: Pr. Spiridon Vasilakis, „Vino, Lumină!…” – Întâlnire cu Sfântul Efrem Katounakiotul, Editura Sophia.