
Ultima rugăciune a Cuvioasei Parascheva de la Iaşi înainte de mutarea la Domnul
Curăţindu-se pe sine de cele pământeşti, Cuvioasa Parascheva s-a dus la Ierusalim şi, după ce se închină şi îmbrăţişează Sfântul Mormânt cu multe lacrimi, se retrage pe Valea Iordanului la o mică mănăstire de fecioare. Aici s-a nevoit cu şi mai aspre osteneli aproape zece ani, biruind pe diavoli şi rugându-se pentru lume. Faptele ei cele bune, cu care biruia pe cel nevăzut şi se unea negrăit cu Hristos, erau: desăvârşita curăţie a minţii şi a inimii de gânduri şi imaginaţii pătimaşe, neîncetata rugăciune cu lacrimi de bucurie, postul şi privegherea de toată noaptea şi neadormita dorire a Mirelui preaiubit. Toate acestea au încununat pe Cuvioasa Parascheva cu cununa desăvârşirii în Hristos, încât strălucea ca o făclie aprinsă în mijlocul celorlalte călugăriţe nevoitoare.
Ajungând Cuvioasa la vârsta de 25 de ani, într-o noapte, pe când se ruga, un Înger al Domnului i-a spus:
‒ Lasă pustia şi lăcaşul acesta şi te întoarce la Epivat, în patria ta, că acolo se cade să laşi trupul pământului şi să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit!
Deci, sărutând Cuvioasa Parascheva pe toate surorile din acea mănăstire, s-a închinat la Mormântul Domnului din Ierusalim şi, luând o corabie, a ajuns la Constantinopol. Aici iarăşi s-a închinat cu lacrimi în Biserica Maicii Domnului din Vlaherne, zicând:
„Preasfântă Stăpână, nu am altă nădejde şi acoperământ pe pământ, decât pe tine. Tu să-mi fii îndreptătoare şi folositoare spre Hristos. Cât m-am nevoit în pustie, pe tine te-am avut ajutor şi mângâiere, iar acum, dacă m-am întors în lume, te rog îndreptează-mă până la sfârşitul vieţii mele, că nu am altă nădejde după Dumnezeu!”.
Ostenindu-se Cuvioasa Parascheva încă doi ani deplini lângă bBiserica satului Epivat, în ascunse nevoinţe duhovniceşti şi simţindu-şi aproape obştescul sfârşit, a îngenuncheat înaintea Icoanei Mântuitorului şi cu lacrimi a rostit această sfântă rugăciune:
„Doamne, Iisuse Hristoase, caută din sfânt lăcaşul Tău şi nu mă părăsi, nici nu mă lăsa, că pentru numele Tău cel sfânt am lăsat toate şi după Tine am călătorit în toată viaţa mea. Şi acum îndură-Te, Doamne, şi spune îngerului Tău cel blând să ia cu pace sufletul meu!”.
În timp ce se ruga, Preacuvioasa Parascheva şi-a dat sfântul ei suflet în mâinile Domnului, iar mult ostenitul ei trup a fost înmormântat de creştini într-un mormânt nou, aproape de ţărmul mării.
Sursa: Arhimandritul Ioanichie Bălan- Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria.